Tartă cu mere și ovăz, fără gluten sau ouă
Știi merele acelea mici și zbârcite, dar incredibil de dulci și parfumate, pe care le găsești primăvara în piață la producătorii locali? 🍎
Ei bine … acelea sunt merele perfecte pentru o tartă delicioasă, parfumată, ușor crocantă și cu aromă de copilărie.
Când eram mică, toamna mergeam să culegem mere dintr-o livadă de lângă Bacău. Le aduceam acasă și le așezam frumos în lădițe, una lângă alta, cu hârtie între ele. Tata le ducea în beci, iar mama ne făcea tot felul de bunătăți cu ele până se goleau lădițele.
Toată iarna ne delectam cu plăcintă cu mere, prăjitură cu mere, budincă de orez cu mere, tort cu mere, ștrudele, mere coapte cu nucă și scorțișoară …
Mmmm … numai când mă gândesc, simt miros de măr copt în toată casa. 😊
Acum a venit rândul meu să le pregătesc copiilor mei aceste deserturi. Doar că eu le fac fără gluten și fără zahăr alb, iar rezultatul este la fel de gustos.
Ba chiar dispar repede de pe masă 😄
Fac această tartă foarte des — din toamnă, de când apar merele în piețe, și până târziu în primăvară. Dar cele mai aromate tarte ies acum, primăvara, când merele sunt ușor deshidratate, concentrate în gust și extraordinar de dulci.
Îți las mai jos câteva sfaturi și apoi rețeta.
Iar dacă și ție îți plac deserturile cu mere sau îți trezesc amintiri din copilărie, scrie-mi în comentarii care era desertul tău preferat cu mere. 🍎✨
Sfaturi:
- Această tartă poate fi făcută fie cu făină de ovăz integrală, fie cu făină de ovăz albă.
- Făina de ovăz integrală se poate obține și în casă prin măcinarea fulgilor de ovăz în blender, râșniță sau moară de cereale. Există pe piață multe variante de făină de orez integrală certificate fără gluten.
- Făina albă de ovăz este o făină din care s-au scos o parte din tărâțele bobului de ovăz și absoarbe mai puțină apă din acest motiv. Singura pe care am găsit-o în România este cea de la Pronat și are urme de gluten.
- Eu nu adaug în merele rase îndulcitor. Cel mult adaug stafide pentru un plus de dulceață. Oricum această crustă iese destul de dulce pentru că are cam mult sirop de arțar. Acesta este prețul plătit pentru o crustă crocantă și fragedă. 😀
- Siropul de arțar poate fi înlocuit cu sirop de agave sau cu orice sirop de consistență asemănătoare. Nu recomand înlocuirea lui cu apă și un îndulcitor solid, pentru că ovăzul în apă se comportă diferit decât ovăzul în sirop: se întărește foarte mult, aluatul se întinde greu și rezultatul va fi cu totul altul. Noi tolerăm bine siropul de arțar.
- Merele pe care le găsesc iarna și primăvara în piață, ușor deshidratate și mai dulci, se potrivesc cel mai bine la această rețetă.
- Această tartă se poate face și cu unt de vacă în loc de ulei de măsline însă cantitatea de făină trebuie ajustată. Nu obișnuiesc să folosesc unt la această tartă așa că nu pot să fac recomandări în acest sens. Dar dacă îți place să experimentezi, te rog trimite-mi și mie concluziile tale. 🙂
- Această tartă se păstrează bine la frigider dacă ai noroc să mai rămână ceva din ea. 🙂
Echipament necesar:
- Tavă de tartă rotundă 32 de cm
- Cântar de bucătărie
- Sucitor de lemn
- Răzătoare mare pentru mere
- Cuptor electric
Ingrediente aluat/crustă:
- 100g sirop de arțar bio
- 100g ulei de măsline extra-virgin bio
- 300g făină de ovăz integrală (DM sau Bauckhof) sau 350g făină de ovăz albă (Pronat)
- 1/2 lgț praf de copt bio fără gluten
- Opțional: 1/2 lgț pudră de vanilie
- Opțional: 1/2 lgț alte arome (scorțișoară de Ceylon, mix turtă dulce etc)
Ingrediente umplutură:
- 10 mere medii (prefer sa combin mere Golden cu mere Ionatan)
- 2 lgț de scorțișoară de Ceylon
- Opțional: 50 g stafide brune
- Opțional: 50g nuci pecan, nuci românești sau alte nuci/semințe după preferințe
Instrucțiuni:
- Pregătirea aluatului/crustei:
- Amestecă într-un vas mai încăpător siropul de arțar și uleiul.
- Încorporează făina de ovăz, praful de copt și aromele în amestecul de mai sus folosind o lingură. Amestecă ingredientele până se leagă și se formează un aluat mai moale.
- Dacă dorești să acoperi tarta la final cu un strat de aluat, pune deoparte 100-150g din aluatul obținut.
- Așează aluatul rămas pe o hârtie de copt, și întinde-l sub formă de cerc cu diametrul de aproximativ 36 de cm folosind un sucitor de lemn uns în prealabil cu ulei. Folosește mișcări blânde, fără presiune foarte mare, pornind din centru spre exterior.
- Transferă aluatul cu tot cu hârtie de copt în tava de tartă. Eu țin tava cu mâna dreaptă lângă blat, la același nivel cu el, și trag cu mâna stângă de hârtia de copt ca să aduc astfel aluatul în formă. Folosindu-te de hârtia de copt, centrează aluatul în formă. Taie apoi cu o foarfecă marginile hârtiei de copt.
- Înțeapă cu o furculiță aluatul de pe fundul tăvii.
- Coacerea parțială a crustei:
- Coace aluatul, pe nivelul de jos al cuptorului, timp de 25 de minute la 170 de grade sau până când se “albește” și marginile încep să se rumenească puțin.
- Pregătirea umpluturii:
- Cât timp crusta se coace, curăță merele de coajă și dă-le pe răzătoarea mare. Acest pas merge mai repede la patru mâini: doua mâini curăță merele și celelalte două le dau pe răzătoare. 😉
- Mărunțește cu un cuțit nucile pecan.
- Amestecă merele date pe răzătoare cu scorțișoara, stafidele și nucile mărunțite.
- Coacerea finală a tartei:
- După cele 25 de minute, scoate tava pe un fund de lemn și adaugă compoziția de mere presând ușor și nivelând cu o lingură.
- Acum e momentul să răzuiești pe deasupra aluatul pus deoparte folosind răzătoarea mare. Împrăștie uniform “firimiturile” de aluat pe toată suprafața cu ajutorul unei furculițe.
- Introdu iar tava în cuptor, tot pe nivelul de jos, și coace-o încă 25 de minute la 170 de grade sau până când începe să se rumenească aluatul mărunțit de deasupra ei.
- Când e gata, scoate tava din cuptor si las-o să se răcească înainte să scoți tarta pe un platou. Crusta se mai întărește când se răcește și atunci poți scoate tarta fără ca ea să se sfărâme.
O felie de tartă cu mere este delicioasă per se însă poate fi combinată cu succes cu o cupă de înghețată sau câteva lingurițe de dulceață fără zahăr. Poftă bună!
Dacă încercați rețeta, să-mi spuneți neapărat cum a ieșit.
Mă bucur tare mult când aflu că și alții savurează această tartă cu aromă de copilărie! 😊
Îți las mai jos câteva poze cu tot procesul. Spor!




































